Viitorul declasificat. Megatendințele care ne-ar putea distruge lumea

AvMathew Burrows

E-bok
Rumänska, 2017

54 kr

Läs direkt i Bokus Reader – eller ladda ned till din enhet

Beskrivning

Când Mathew Burrows a început să lucreze pentru CIA ca analist de informații, acum 25 de ani, lumea părea înghețată. Dar, odată cu globalizarea şi noile tehnologii a apărut și o lume în care schimbările sociale și politice se pot petrece într-o clipă, imprevizibilul este o temă universală, iar puterea de a anticipa devine critică. În ultimii zece ani, activitatea lui Burrows în cadrul Consiliului Național de Informații al SUA a fost axată pe ajutorul acordat Statelor Unite în combaterea necunoscutului prin redactarea raportului Tendințe globale. Folosit de Casa Albă, de Departamentele de Stat, al Apărării și al Securității Interne, acest îndreptar fundamental despre viitor înglobează cele mai noi studii și date aflate la dispoziția guvernului. Burrows, pentru prima dată, a extins și a adus la zi cel mai recent raport privind tendințele globale, transformându-l într-un volum ce prevestește mișcările tectonice care ne vor conduce către 2030. În ce direcție se îndreaptă Orientul Mijlociu, Rusia și China? Vom trăi într-o lume a proliferării nucleare? Care sunt amenințările-cheie și ocaziile cu care se vor confrunta Statele Unite? Burrows folosește concluziile raportului pentru a răspunde acestor întrebări presante și nu numai. De la realitățile urbanizării explozive și ale creșterii clasei de mijloc la nivel global, la mutarea spre est a centrului economiei mondiale și la sporirea numerică a tehnologiilor, Viitorul declasificat ne aduce aminte că fiecare aspect al vieții noastre este în continuă mișcare și că, dacă nu preluă inițiativa pentru a dirija schimbările, rămânem la mila acestor evoluții.

Produktinformation

Hoppa över listan

Mer från samma författare

Hoppa över listan

Du kanske också är intresserad av

Tone Schunnesson - Ultravåld, Inbunden
  • -19%

Ultravåld

Tone Schunnesson

Inbunden, 2026

4,0 utav 5 stjärnor. Totalt antal röster:(30)

209 kr259 kr

Alison Espach - Bröllopsgästerna, Pocket
  • 4 för 3

Bröllopsgästerna

Alison Espach

Pocket, 2026

3,6 utav 5 stjärnor. Totalt antal röster:(19)

99 kr

Kristin Hannah - Näktergalen, Pocket
  • 4 för 3

Näktergalen

Kristin Hannah

Pocket, 2023

4,6 utav 5 stjärnor. Totalt antal röster:(69)

99 kr

Anders de la Motte, Anette de la Motte - Intrig i Amalfi, Pocket
  • -30%
Del 2

Intrig i Amalfi

Anders de la Motte, Anette de la Motte

Pocket, 2026

4,3 utav 5 stjärnor. Totalt antal röster:(55)

69 kr99 kr