F.M. Dostoievski – författare

Întors la Sankt-Petersburg după un tratament de patru ani la un sanatoriu din Elveția, prințul Lev Nikolaevici Mîșkin este luat în râs de înalta societate a orașului, care îl consideră sărac cu duhul. Mîșkin este mereu sincer, atitudinea lui fiind luată de majoritatea oamenilor drept prostie. În candoarea lui, Mîșkin se simte atras de două femei de condiții foarte diferite: Aglaia Ivanovna, femeia cinstită, de familie bună, de care e îndrăgostit, și Nastasia Filippovna, femeia compromisă, de care prințul se simte legat prin compasiunea pe care i-o inspiră.Roman în care umanității personajului principal îi este opusă violența unei societăți lipsite de toleranță, Idiotul este una dintre cele mai remarcabile scrieri ale lui Dostoievski și o capodoperă a literaturii universale.Ideea principală a romanului este înfățișarea unui om întru totul sublim. Nimic nu-i mai greu pe lume mai ales acum...Voi aminti că dintre chipurile sublime ale literaturii creștine cel mai apropiat de desăvârșire este cel al lui Don Quijote. Dar acesta este sublim numai pentru că, în același timp, este și ridicol… Pe când la mine nu există nimic, nimic asemănător...F.M. Dostoievski

Considerat de mulți cel mai bun roman al lui Dostoievski, o capodoperă a literaturii ruse și universale datorită complexității și ariei tematice extrem de largi pe care o acoperă, Frații Karamazov vorbește despre iubire și ură, onoare și trădare, adevăr și minciună, trăiri ce se află într-un permanent conflict în sufletul omului. Toate sentimentele umane sunt atent analizate cu un strălucit simţ al observaţiei psihologice. Întregul universal romanului gravitează în jurul destinelor fundamental deosebite a trei personaje care reprezintă fațete diferite ale sufletului uman: Alioșa, Dmitri și Ivan. Toți frații sunt în conflict cu tatăl lor, Feodor Pavlovici Karamazov, și au fiecare o predispoziție patologică pentru patimă. Frescă a Rusiei secolului al XIX-le Frații Karamazov este un roman care niciodată nu va fi depăşit de timp, o gravură a sufletului omenesc Dostoievski pictează ca Rembrandt, iar portretele sale sunt atât de puternice din punct de vedere artistic și, de cele mai multe ori, atât de perfecte, încât, chiar dacă le-ar lipsi profunzimea de gândire care se află în spatele și în jurul lor, cred că Dostoievski tot ar rămâne cel mai mare romancier.André Gide

Publicat pentru prima oara sub forma de foileton in revista Russki Vestnik pe tot parcursul anului 1866, romanul Crima si pedeapsa este o analiza psihologica a crimei si a implicatiilor sale morale. „O fiinta superioara are oare dreptul sa savirseasca o crima daca aceasta este in folosul intregii umanitati?” – iata intrebarea care il macina necon¬tenit pe Raskolnikov, un fost student idealist, excentric si mizantrop, in ceasurile lungi de meditatie din odaia sa strimta de la mansarda. Sub presiunea saraciei cumplite, a insingurarii si a sentimentului de zadarnicie a tuturor aspiratiilor sale, aceasta teorie indrazneata este pusa peste noapte in aplicare, ducind la un dublu asasinat de o salba¬ticie care zguduie intreg orasul Sankt Petersburg. Dostoievski anali¬zeaza cu intuitia unui fin psiholog cauzele crimei, dilemele personajului sau, pendularile sale launtrice intre bine si rau, rational si irational, psihologia ucigasului si a anchetatorului, avansind in final posibili¬tatea mintuirii prin iubire, umilinta si jertfa de sine. Original, fasci¬nant si tulburator, romanul Crima si pedeapsa ilustreaza admi¬rabil criza sociala si spirituala a epocii, avind o influenta profunda asupra fictiunii secolului XX.„Un scriitor al carui interes se indreapta mai degraba catre conditia umana mizera, catre pacat, viciu si catre haurile poftei trupesti si ale patimii, decit catre nobletea sufletului si a trupului.” (Thomas Mann)„Dostoievski este singurul psiholog de la care mai pot invata ceva.” (Friedrich Nietzsche)

Oameni sărmani i-a adus autorului faimă, a creat o impresie remarcabilă despre talentul lui și a stârnit mari speranțe […]. Romanul acesta are toate trăsăturile unei opere de debut – vie, pasionată, plină de avânt. De aici lungimile și prolixitatea pe alocuri […]. Dar toate acestea sunt răscumpărate de adevărul uimitor cu care este redată realitatea, de măiestria cu care sunt înfățișate caracterele și – lucru care, după părerea noastră, reprezintă ingredientul principal în talentul domnului Dostoievski, originalitatea lui – de înțelegerea profundă și de recrearea artistică, în sensul deplin al acestui cuvânt, a laturii tragice a viețiiV.G. BELINSKI

Iakov Petrovici Goliadkin este unul dintre acei funcționari obscuri care populează literatura rusă, de la Gogol și până la Bulgakov. Un om șters, ușor stângaci, ușor penibil, cu un discurs ezitant și confuz. Are, însă, locul lui stabil în societate și în instituția la care este angajat. Totul, până într-o zi în care apare copia lui, cu același nume și cu înfățișare identică. Din acest moment, propria viață îi scapăde sub control adevăratului Goliadkin. Pe măsură ce acțiunea evoluează,frustrarea pe care o simțim din solidaritate cu personajul principal este dublată de multitudinea de ipoteze sugerate de răsturnările de situație. Chiar dacă Goliadkin nu este un individ întru totul agreabil, Dostoievski areputerea de a ne deschide inimile pentru cei care, dincolo de aparențe și conveniențe, sunt onești și au principii morale ferme. Scris la vârsta de douăzeci și cinci de ani, imediat după debutul cu Oamenisărmani, Dublul este, în mod evident, o continuare a liniei deschise de Gogol, în care realismul poartă accente întunecate de suprarealism.Dublul mi se pare cea mai bună scriere a lui Dostoievski. Este o poveste foarte minuțios elaborată, cu detalii de tip joycean și scrisă într-un stil extrem de expresiv. O operă de artă perfectă.Vladimir Nabokov