Lev Tolstoi – författare
30 kr
Läs direkt efter köp
Ivan Ilici este un bărbat de vârstă mijlocie, aflat la apogeul carierei de magistrat. După un accident banal, el constată că îl așteaptă o moarte prematură, pe care o consideră o teribilă nedreptate. Față în față cu propria mortalitate, Ivan începe să pună la îndoială tot ceea ce credea despre sensul vieții.Una dintre cele mai cunoscute povestiri ale lui Tolstoi, Moartea lui Ivan Ilici este o capodoperă a realismului psihologic, o examinare intensă și emoționantă a morții și a căilor de obținere a izbăvirii.La prima vedere, ficțiunea lui Tolstoi pare infectată de convingerile lui religioase. De fapt, arta scriiturii sale este atât de puternică, de clară, încât ea transcende universalul și lasă în urmă ideile oricărei religii. În ultimă instanță, ce-l frământă pe gânditorul Tolstoi depășește ordinea estetică sau morală; miza scrierilor sale este alta, Viața și Moartea.Vladimir NabokovExistă la Tolstoi o înfricoșare și un tragism fără îndoială mai puțin spectaculoase decât la Dostoievski, dar pe care le găsesc răscolitoare, pentru că i-au fost hărăzite până la capăt...Albert Camus
44 kr
Läs direkt efter köp
Considerat de William Faulkner cel mai bun roman al tuturor timpurilor, Anna Karenina este povestea a două cupluri din aristocrațiarusă care întruchipează pentru Tolstoi două ipostaze diferite ale vieții amoroase și de familie. Fermecătoarea Anna Karenina, măritată de tânără cu un bărbat rigid și rațional, descoperă iubireacarnală, pătimașă alături de chipeșul ofițer Aleksei Vronski, pentru careacceptă în cele din urmă să‑și părăsească soțul și copilul. Spredeosebire de Anna și de amantul ei, uniți printr-o pasiune aproape fatală,Kitty Șcerbațkaia și Konstantin Levin trăiesc o poveste de iubire idilică.După un început dureros – Kitty a fost respinsă de Vronski în favoareaAnnei după ce ea însăși refuzase cererea în căsătorie a lui Levin –,cei doi se regăsesc, învingându‑și fiecare mândria rănită. Cu măiestria sa psihologică și stilistică neegalată, Tolstoi construiește întregul roman pecontrastul dintre aceste două concepții de viață și pe modul în care ele se inserează în țesătura morală a societății ruse din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Tolstoi este cel mai mare prozator rus. Iar măreția lui se datorează calității rare de a se adapta la statura noastră, la ritmul nostru.Proza lui e ritmată de bătăile propriei noastre inimi, iar personajele sale par să se miștela fel de firesc în lumea noastră ca trecătorii care ni se perindăpe sub ferestre în timpul lecturii.Vladimir Nabokov
30 kr
Läs direkt efter köp
Sonata Kreutzer este una dintre cele mai cunoscute povestiri scurte alelui Lev Tolstoi. Interzisă la vremea publicării, face parte dintr-un ciclu descrieri în care predomină temele morții, păcatului, căinței și renașteriimorale. Este o analiză a societății de la sfârșitul secolului al XIX-lea și asuferințelor îndurate în timpul căsniciei, provocate de diferențele dintrestatutul bărbaților și cel al femeilor și de modul în care aceștia sunteducați. Este o meditație asupra trăirilor extreme la care este împinsindividul în viața unui cuplu, precum dragostea sau gelozia, care potduce chiar la crimă.O melodramă care-și ia titlul din Beethoven, Sonata Kreutzer își deapănăistoria în compartimentul unui tren. Un străin urcă și începe să spună povesteaciudată a unui destin. Și, deși aceasta nu-i deloc pe placul urechilor rușinoase,toată lumea îl ascultă. E ceva hipnotic, straniu în confesiunea spusă pe îndelete,în vagonul afumat al trenului, de un individ care apoi va dispărea fără urmă.The New York TimesPovestea lui Lev Tolstoi are momente de geniu dramatic; o viziune distructivăasupra căsătoriei crește odată cu gelozia pe care aceasta o hrănește, cu ura careparcă nu se mai termină, cu furia iscată la tot pasul. Viața sexuală ajunge și easubiect al judecății marelui scriitor rus: de la întâlnirile teribiliste ale tinerilorla ritualurile înfocate ale matrimoniului convențional. Viața printre femei șibărbați este o formă de eliberare pe care tinerii sunt învățați s-o accepte, chiarsă o găsească naturală, grație convenției sociale.The New York Review of Books
27 kr
Läs direkt efter köp
11 kr
Läs direkt efter köp
16 kr
Läs direkt efter köp
223 kr
Skickas inom 3-6 vardagar
79 kr
Läs direkt efter köp
108 kr
Läs direkt efter köp
102 kr
Läs direkt efter köp
205 kr
Kommande
91 kr
Läs direkt efter köp
102 kr
Läs direkt efter köp
68 kr
Läs direkt efter köp
72 kr
Läs direkt efter köp
102 kr
Läs direkt efter köp
50 kr
Läs direkt efter köp
395 kr
Skickas inom 3-6 vardagar
102 kr
Läs direkt efter köp
110 kr
Läs direkt efter köp
140 kr
Läs direkt efter köp
225 kr
Skickas inom 3-6 vardagar
263 kr
Skickas inom 3-6 vardagar
52 kr
Läs direkt efter köp
45 kr
Läs direkt efter köp
64 kr
Läs direkt efter köp
24 kr
Läs direkt efter köp
13 kr
Läs direkt efter köp
26 kr
Läs direkt efter köp
13 kr
Läs direkt efter köp