Svetlana Aleksievici – författare

Al Doilea Război Mondial nu va ajunge niciodată să-şi dezvăluie întreaga grozăvie. În spatele faptelor de arme, al atrocităţilor şi al crimelor monstruoase comise împotriva civililor se ascunde o altă realitate. Aceea a miilor de femei sovietice trimise pe front împotriva inamicului nazist. Svetlana Aleksievici şi-a dedicat şapte ani din viaţă colectării mărturiilor unor femei care, multe dintre ele, la momentul acela erau abia ieşite din copilărie. După primele sentimente de euforie, asistăm la o schimbare radicală de ton, pe măsură ce ajungem la încercarea fatală a luptei, însoţită de partea sa de întrebări şi de suferinţă. Abandonând tăcerea în care şi-au găsit refugiul, aceste femei îndrăznesc, în sfârşit, să prezinte războiul aşa cum l-au trăit. „Svetlana Aleksievici este unul dintre cei mai valoroşi scriitori ai vremurilor noastre. Proza ei nu este feminină, ci aspră precum războiul […], dar, prin expresivitatea ei, devine artistică, palpabilă, profund emoţionantă.” – Vladimir Voinovici

Dintre toate scrierile Svetlanei Aleksievici, Ultimii martori este cea mai sfâșietoare. Căci ce poate fi mai cumplit decât copilăria în timp de război, mai tragic decât inocența supusă violenței și anihilării? Personajele acestei cărți, băieți și fete, aveau, în perioada celui de al Doilea Război Mondial – conflictul poate cel mai inuman din istorie –, între trei și doisprezece ani, dar rănile căpătate atunci le sângerează până în ziua de azi. Și totuși, în pofida suferințelor descrise, textul dobândește o extraordinară forță evocatoare pentru că reușește să reconstituie poezia inerentă vârstei copilăriei. Tulburător prin încărcătura sa de adevăr și răvășitor sufletește, Ultimii martori ne schimbă perspectiva asupra istoriei, a războiului, a copilăriei și a vieții.

În 1989, Svetlana Aleksievici a îndrăznit să încalce unul dintre ultimele mari tabuuri ale imperiului sovietic: mitul războiului din Afganistan, al soldatului „internaţionalist“care ajută un popor înapoiat să construiască socialismul. Între 1979 şi 1989, un milion de militari sovietici au trecut prin Afganistan, provocând aici distrugeri uriaşe şi rămânând ei înşişi marcaţi de experienţa unui conflict nerecunoscut oficial. Morţii erau trimişi înapoi în URSS în sicriesigilate de zinc, în timp ce, întorşi în patrie, mare parte din supravieţuitori nu s-au putut reintegra şi au devenit, în ochii altora, nişte criminali. Soldaţii de zinc prezintă mărturiileemoţionante ale unor participanţi la război – soldaţi, ofiţeri, asistente medicale – şi ale unor mame care şi-au pierdut copiii în Afganistan, într-o carte şocantă prin onestitatea ei brutală. Este o reconstituiretulburătoare şi de neuitat a realităţii şi absurdităţii războiului.Cu un stil şi o pasiune singulare, adoptând o viziune tragică susţinută de inteligenţă politică, [Aleksievici] prezintă acest război ca pe o experienţă omniprezentă şi profund personală...The New Yorker